Pink Floyd – coveruri neobişnuite

Aţi avut vreodată curiozitatea de a afla cum sună o piesă Pink Floyd într-o limbă exotică – pentru majoritatea mundanilor ca noi? Eu am avut. Am selectat pentru voi câteva coveruri neobişnuite, dar bune totodată. În nebunia asta cu coverurile, din dorinţa de a face ceva altfel, de a adăuga o amprentă personală (de parcă amprentele pot fi şi altfel :D), multe trupe schilodesc de-a dreptul originalele. În coverurile de mai jos, chiar dacă uneori îţi ia ceva timp să recunoşti piesa, nimic nu e kitchos sau deplasat. Am ales pentru voi coveruri egiptene, arabe, azerbaijene, cu o puternică influenţă a culturii respective, un fel de cover folk.

Să-i dăm bătaie!

Vis

dream-shutterstock_150572765Visele sunt nişte chestii super interesante. Ele sunt modalitatea prin care creierul refulează, amestecând elemente din viaţa cotidiană, amintiri îndepărtate, amintiri care nici măcar nu ştii că mai sunt stocate pe undeva, cu elemente de fantasy mai tari decât orice film.

Azi-noapte, pentru că bătea un vânt de jurai că o să zboare casa cu totul, am avut un vis tare ciudăţel. De ce v-ar interesa pe voi, poate vă întrebaţi? Pentru că vă îndeplineşte nevoia aia primară care vă dă un boost de adrenalină de cîte ori plecaţi urechea la cîte o bîrfă. Hai, nu vă ruşinaţi acum, cu toţii avem plăcerea asta ruşinoasă.

Se făcea că eram într-o încăpere cu o mulţime de oameni, izolaţi cu toţii acolo din pricina apocalipsei de afară. Brusc, îmi amintesc că nu am hrănit câinele. Iau singura bucată de pîine de acolo şi ies cu ea afară. Cum ies pe uşă mă întâmpină un cer cenuşiu şi o curte plină de mocirlă, unde mişună o grămadă de animale. Mă întrept spre cîine, dar îmi tot dă tîrcoale un cîine înalt şi slăbănog cu o atitudine de hienă. Mi se face milă de el, rup o bucăţică de pîine şi i-o arunc. Mai înaintez cîţiva paşi şi iar se apropie de mine. Iar mi se face milă, iar mai rup o bucăţică şi îi arunc. Ajuns la cîinele meu, îi arunc şi lui o fărîmă de pîine, dar îmi amintesc că mai există undeva un cîine legat. Mă duc să îi dau şi lui. Rup o bucăţică insuficientă ca să i-o arunc, dar în jurul meu se adună o grămadă de pui de găină înfometaţi care adună orice firimitură care pică în momentul în care rup pîinea. Mi se rupe inima la gîndul că nu îi pot hrăni pe toţi corespunzător. Mai rămân cu un colţişor de pîine, dar văd că se apropie de mine ceva ce seamănă cu un căţel foarte lăţos şi mă pregătesc să îi dau ultima bucată. Însă, când mă uit mai bine, îmi dau seama că este de fapt un pui de urs, cu ursoaica în spatele său. Intru în panică şi zăresc un om trecând prin curte. Îi fac semn cu mîna, iar el se pregăteşte să tragă în ursoaică. În momentul acela, ursoaica se transformă într-o femeie care ţine în mână o lance pregătită să o treacă prin gîtul puiului său. În momentul în care se aude împuşcătura, lancea străpunge gîtul ursuleţului. Rămân încremenit, în timp ce singurul om din curte îmi spune nonşalant: „În ultima vreme, oamenii au omorât mulţi dintr-ăştia!”

Tulpina de bambus / Saud al Sanousi

tulpina-de-bambus_1_fullsize

Saud al Sanousi? Cine mai e şi ăsta? Sincer nici eu nu ştiu. Tot ce vă pot spune este că este kuweitian, prozator şi jurnalist şi că a câştigat International Prize for Arabic Fiction în 2013, tocmai pentru acest roman. Aaa, şi este un autor tânăr, e născut în 1981. Parcă văd acum cititoarele chicotind. Sunteţi tare curioase să vedeţi dacă este şi frumuşel, aşa-i? Ei bine, asta nu e relevant pentru modul în care scrie, aşa că nu vă voi satisface curiozitatea 😀

Să revenim. Acţiunea pe scurt este următoarea: romanul spune povestea lui Jose, un tânăr jumătate filipinez, jumătate kuweitian, care se chinuie să îşi găsească identitatea.

Mama – o filipineză dintr-o  familie săracă pleacă ca menajeră în Kuweit pentru a scăpa de destinul stabilit de tatăl ei, de a lucra ca prostituată pentru a întreţine familia şi patima tatălui pentru luptele de cocoşi. Din start pornim cu o înlănţuire de drame: drama lui Josephine, drama surorii Aida, a nepoatei Merla, a tatălui Mendoza…  Ajunsă în Kuweit, Josphine lucrează ca o sclavă pentru familia al Taruf.  Familia al Taruf numără 5 membrii: mama Ghanima, trei surori şi unicul fiu Rashid.  Al Taruf se numără printre familiile bogate din Kuweit, dar şi mai important, printre familiile cu reputaţie bună. Aşa cum vom descoperi mai târziu, pentru societatea kuweitiană mai importantă decât averea este buna reputaţie. Rashid este singurul care o tratează pe Josephine ca pe o fiinţă egală, motiv pentru care tânăra se îndrăgosteşte de el.  Voi da acum forward : cei doi se căsătoresc în secret, îl concep pe Jose sau Isa după numele arab, familia află şi îi alungă pe Josephine şi Isa în Filipine.

Nu vă voi spune continuarea, ca să nu răpesc bucuria sau tristeţea de a descoperi restul.

Drama lui Jose este dată de această dualitate: un om cu două patrii, Filipine – Kuweit, un om cu două nume Jose – Isa, un om care oscilează între două religii, cea a mamei- catolicism şi cea a tatălui- Islam. În Filipine, oamenii îl strigă Arabul, în Kuweit el va fi strigat Filipinezul. Toată copilăria şi-o petrece sub laitmotivul mamei – patria sa adevărată este Kuweitul,paradisul unde se va întoarce într-o zi, religia sa va fi Islamul, numele său este Isa Rashid Isa al Taruf.

Jose nu poate decât să spere că este aidoma unui bambus, care nu are nevoie de rădăcini adânci pentru a se adapta unei noi patrii:

”Dacă aș fi o tulpină de bambus, n-aș fi avut nici o apartenență. Tăiem o bucată dintr-o tulpină și o înfingem într-un alt pământ, fără să aibă rădăcini… Când îi cresc rădăcini, tulpina se lungește și prinde viață din nou… într-un pământ nou… fără să aibă nici un trecut și nici o tradiție… Nu-i pasă de numele pe care i-l dau oamenii: kawayan în Filipine, khayzuran în Kuweit, bambo în alte locuri din lume”.

Reîntors în paradisul mult lăudat de mama sa, descoperă că acesta se aseamănă mai mult cu iadul. Din cauza chipului său cu trăsături filipineze, rămâne un marginal, familia îl respinge pentru că vestea că Rashid s-a căsătorit cu o servitoare filipineză ar distruge reputația familiei consolidată în zeci de ani. Singura care îl acceptă cu bucurie în familie este sora sa vitregă Kawla, care îi explică semnificația numelui al Taruf = năvodul.  Numele este un blestem care constrânge libertatea tuturor din familie (motivul pentru care mătușa Hind nu s-a putut căsători cu alesul inimii Ghassan, pentru că acesta este un bidun, motivul pentru care Jose/Isa nu poate fi acceptat în familie, motivul pentru care Rashid și Josephine au fost nevoiți să se despartă).

Acum să vă spun și ceea ce m-a făcut să citesc acest roman. Pe lângă povestea lui Jose, din aceste pagini veți afla povestea Filipinelor și a Kuweitului. Am aflat că eroul național al Filipinelor este Jose Rizal, am aflat de sultanul Lapu-Lapu și contribuția sa în izgonirea colonialiștilor spanioli, am aflat despre modul de viață al kuweitienilor, despre sărbătorile importante ale musulmanilor –  Eid al-Fitr și Eid al-Adha, etc.

Concluzia: Un roman care merită citit. Nu faceți greșeala de a renunța la o poveste bună, doar pentru că autorul nu vă este cunoscut.

P.S. Acum, ca să împac și fetele, vă las asta aici:

Saud_Alsanousi